"Pierdut vis.Ma declar nul..."

 Au inceput sa ma domine stari ciudate,ce par a se contrazice de la o zi la alta,stari ce imi imputa cheful de viata si sperantele pentru ceva mai bun!
             dezgust,scarba,mila....pentru tot ce e in jurul meu:oameni ipocriti,relatii superficiale,prietenii false,suflete murdare,amintiri distruse,promisiuni incalcate,locuri sterse..
De ce a devenit atat de greu sa supravietuim in mediul asta infect?
De ce ne atat de greu sa ne aratam sentimentele noastre,ale noastre,nu cele impuse de ei?
Nu vreau insa sa ma resemnez,nu va duce nicaieri.Sunt insa momente,din pacate,cand ma simt coplesita,obosesc,imi pierd visele si ma declar nul...Apoi,incerc sa evadez.
       Ma izolez de fiecare secunda in parte,uit de notiunea timpului si a spatiului,fac inventarul sentimentelor,pastrez,arunc si o iau de la inceput tragand plictisita dintr-o tigara.
      Fredonez o piesa ,are lagatura cu trecutul meu,insa nu asta conteaza acum,o fredonez si incerc sa realizez ce m-ar face sa ma simt mai bine.E atat de greu,atat de putine lucruri ma fac sa mai zambesc acum,imi amintesc ca eram o fire optimista...rad,am pierdut si asta,cred.
      Mi se face dor de ea!.. cheful de viata ea mi l-a readus de fiecare data.Ii simt lipsa!Imi amintesc de greseli si aici incep sa ma contrazic.Si eu sunt una din persoanele pe care le urasc!am distrus,am gresit,mi-a parut rau,am incercat sa refac,am reusit mai mult sau mai putin,dar nu a mai fost niciodata la fel...
     Nu ma simt deloc mai bine,dimpotriva,imi amintesc si nu imi face bine.Amintirile nu imi fac bine!nu acum...nu cand incerc sa definesc starea asta,sa caut motive,sa o fac sa dispara sau cel putin sa ma obisnuiesc cu ea,sa o accept ca o parte din toate celelalte stari ce ma definesc ca si persoana.
     Adorm.Sau cel putin incerc.Acum imi amintesc de el,si doar am spus ca amintirile nu imi fac bine...Mi-e atat de dor,un dor nebun,aproape bolnav,e prima oara cand simt asta.Mi-e dor de bratele lui si o singura sintagma mi se plimba prin gand,rostita de vocea lui..."Te iubesc!"..incep sa plang,nu de dorul lui,ci pentru ca am fost doi copii prostuti ce au lasat ca povestea lor sa aiba un generic de final...
    In final adorm,cu gandul la el,la noi...il visez,il vad,il simt si dorul mi se disipa undeva in negura viselor...
    Ma trezesc...cu aceleasi stari ciudate,contradictorii,sentimente amestecate...  Privesc in gol,insa in interiorul meu se intampla...viata,cu toate ale ei...

Imi e dor sa imi fie dor...

      Momentan e liniste!..dar stiu ca nu va dura prea mult,niciodata nu dureaza mult!
Ma cauta cand am cea mai putina nevoie de el,cand simt ca in sfarsit am putere,cand vreau sa scap de amintirile ce astazi nu imi provoaca decat durere,regrete.Face din mine un copil, neputincios,vulnerabil,mereu gata sa cedeze,sa renunte la decizii,sa dea inapoi...simt ca imi pierd visele,ca ma imbolnavesc de regret.
     Vreau liniste!...shhhttt!..asta face din mine!si revine mereu,mereu,din motive diferite,sub aceiasi forma,provocand aceleasi dureri...dar nu am cum sa scap de el,ar insemna sa imi reneg propriile trairi si vise.Si chiar daca sunt atat de contrariata si revoltata la gandul ca ma transforma ca persoana,uneori ii simt lipsa...simt lipsa SENTIMENTULUI DE DOR!uneori il vreau inapoi,uneori ma reintorc,dar in final imi provoaca aceleasi dureri ce m-au facut sa ma departez!
    Sunt oameni care trec prin viata noastra ca meteoritii,ca stelele cazatoare,sclipiri de-o clipa,intense,Doamne cat de intense!Dar se sting intr-o secunda.Amintirea lor ramana in schimb toata viata.Sunt oamenii care ne marcheaza si uneori ne schimba iremediabil.
    Dorul de ei se va transforma si el,va ramane ca un refren uitat,pe care incerci uneori sa ti-l amintesti.Nu trebuie sa ne intristam,sa nu il lasam sa ne faca rau,ci sa zambim,atunci rezlizam ca nu mai doare atat de tare,ca e sters...E atat de omenesc!De ce?..pentru ca incet incet ne obisnuim cu o situatie care pana atunci ni se parea imposibil de acceptat...

 


     Mi-e dor!De trecut,de ceea ce eram in prezenta lor,de ceea ce simteam,de ceea ce am pierdut...