Fericire in afara normelor

                                                        Fericirea
As putea sa spun ca o am,doar ca nu stiu daca e corect sa o etichetez ca pe un obiect ce il detin,ci din contra,parca e mai departe decat as fi crezut vreodata.

                                                  Motive sa fiu fericita?Sunt!
Tot ce ma inconjoara  reprezinta motive,motive intemeiate sa ma simt norocoasa si iubita.
Si totusi?de ce ma simt asa?sau asa se simte fericirea?o stare de singuratate profunda amestecata cu dorinta de a schimba ceva,orice,cat mai repede pentru a simti ca traiesc.defapt e dorinta de a aduce ceva vechi inapoi,nu neaparat schimabre.e o obisnuita de care imi e dor...da?asta este starea numita fericire?atunci sincer,ma lipsesc de ea  pentru urmatorii 10 ani!
Chiar si o prietena buna imi spunea ca ma invidiaza pentru ca am tot ce mi-as putea dori pentru a fi fericta.Ma gandeam  la asta,am spus-o si cu voce tare,crezand ca asa as putea sa o fac sa fie reala,degeaba.
Am nevoie de o pauza cred!pot sa iau o pauza pentru urmatoarele 3 luni si sa revin in viata mea ca dupa un concediu?se supara cineva?....poate asa am sa invat sa apreciez ce am si sa ma opresc din a face persoanele importante din viata mea sa sufere doar pentru ca eu am o impresie gresita asupra a ceea ce majoritatea  numesc fericire.
Si totusi unica vinovata aici sunt eu.Mi-am petrecut ultimii ani,mai exact ultimii 3,incercand sa ii ajut pe cei ce  credeam ca imi sunt prieteni,sa repar greseli,sa dau explicatii,sa alerg dupa relatii ce au fost date esecului inca de la inceput,sa ma complac in situatii ce m-au ranit in final si nu numai pe mine,ci persoane nevinovate,crezand ca asa trebuie sa fie,sa fug de persoanele ce au avut cu certitudine nevoie de suportul meu si in final sa numar pe degete momentele cand m-am apropiat de fericire,nici macar sa o simt pe deplin.

         Imi amintesc de o noapte de iarna.Indepartata.Stare asemanatoare victoriei.Eram in siguranta,iubita.Reusisem sa aduc obisnuinta de care imi era dor, inapoi.As fi putut sa numesc noaptea  aia perfecta,sa spun ca eram fericita.Dar nu am facut-o.Vroiam mai mult si nu concepeam faptul ca cel ce ma ranise in repatate moduri poate sa ma faca sa simt asa.Credeam ca fericirea se simte altfel.De asta  ma numesc principala vinovata,poate asa am reactionat in majoritatea situatiilor,poate inca o fac,pentru ca ma tem,pentru ca odata ce o simt nu stiu sa ma bucur de ea si pentru ca logistica mea nu e de acord ca aceea pesoana care ma raneste sa poata sa ma faca si fericita.

Si acum, parca mai mult ca niciodata, e mai puternica dorinta de a nu avea tot ce vreau si de a face ceva sa ranesc,de parca intradevar as savura caderea in dizgratia persoanelor ce tin la mine.
Poate ca obisnuinta despre care vorbeam este chiar lipsa fericirii,poate de suferinta imi e dor.Stiu,suna putin a masochism,dar cel putin asa as avea ocupatie incercand sa recuperez un lucru pierdut si as fi fericita...o fericire ce numai eu o inteleg,ce o definesc prin proprii termeni.
       Si avand in vedere ca acum ma simt mai singura ca niciodata si ma inclin putin spre nopti de vara pierdute cu ganduri ce apar aiurea si provoaca un total non-sens,poate ca intradevar o detin...
                                                         Fericirea 

"Made in China" vs Gucci

                               "Ce ne lipseste noua?ca nu inteleg..."A

E o intrebare pe care mi-am pus-o si eu de multe ori avand in vedere circumstantele in care apare sau dispare in povestea mea...a ei...dragostea,sentimentul,atractia...

    Nu lipseste nimic,din contra este exact ceea ce  ar trebui sa fie,doar ca majoritatea persoanelor s-au obisnuit cu slaba calitate,fake-urile sau ceea ce numim noi "Made in China"...

    Stiti senzatia atunci cand cand  jacheta neagra se asorteaza perfect  cu pantofii cu toc,nu?..transmite siguranta si sex-appeal,acel ceva ce va face multe capete sa se intoarca...din admiratie si mai ales din invidie...

    Regula asta se poate aplica si in imaginea altor lucruri,ca de exemplu cuplurile si de cele mai multe ori aici apare jacheta buna si pantofii prost alesi!

Cei implicati au auzit ei ceva de atragerea polilor opusi,dar defapt e vorba doar de sincronizare si intuitie.Nu ai cum,cat ai vrea asa ceva nu va merge si mai devreme sau mai tarziu imaginea per-ansamblu se rupe.

    Doar ca intr-un punct,slab dealtfel, te face sa te intrebi "noua ce ne trebuie,pantofii sau jacheta potrivita?"..si atunci cand ii gasim "formam acel ceva ce ne transmite siguranta sau pur si simplu scrie si pe noi doar "Made in China"..?"

   S-ar putea ca si noi sa gresim A si stii de ce?Pentru ca si noi din cand in cand incercam haine vechi si suntem surprinse ca inca ne vin,dar asta nu inseamna ca trebuie sa le mai purtam,niciodata!

   Numai ca la noi in practica e diferit..le purtam din nou si nu numai o singura data,ci de atatea ori pana cand avem fonduri ca sa investim in altceva nou.Insa ironie,pentru ca atunci cand ne cumparam haina noua realizam ca are mai multe calitati decat cea veche,dar in final o dam la o parte din aceleasi motive ce ne-au facut sa renuntam la haina anterioara si asa primim inca o haina veche pe care sa o purtam din nou.

   Cand din nou?..atunci cand ni se face frig,cand simtim ca nu mai suntem in siguranta si ne este mai la indemana sa apelam la haina veche pentru ca stim deja toate rupturile,dar de asemeni si toate buzunarele prin care putem ajunge mai usor unde vrem.

   Iar in final toate fake-urile isi vor gasi perechea de pantofi "Made in China"...trebuie doar sa avem grija ca perechea noastra de pantofi sa fie C.Louboutin pentru ca si noi suntem tot de firma,si vrem capete intoarse de invidie...Cum spuneam e vorba doar de sincronizare si de perechea de pantofi potrivita A,nu ne lipseste nimic!:*

"Pierdut vis.Ma declar nul..."

 Au inceput sa ma domine stari ciudate,ce par a se contrazice de la o zi la alta,stari ce imi imputa cheful de viata si sperantele pentru ceva mai bun!
             dezgust,scarba,mila....pentru tot ce e in jurul meu:oameni ipocriti,relatii superficiale,prietenii false,suflete murdare,amintiri distruse,promisiuni incalcate,locuri sterse..
De ce a devenit atat de greu sa supravietuim in mediul asta infect?
De ce ne atat de greu sa ne aratam sentimentele noastre,ale noastre,nu cele impuse de ei?
Nu vreau insa sa ma resemnez,nu va duce nicaieri.Sunt insa momente,din pacate,cand ma simt coplesita,obosesc,imi pierd visele si ma declar nul...Apoi,incerc sa evadez.
       Ma izolez de fiecare secunda in parte,uit de notiunea timpului si a spatiului,fac inventarul sentimentelor,pastrez,arunc si o iau de la inceput tragand plictisita dintr-o tigara.
      Fredonez o piesa ,are lagatura cu trecutul meu,insa nu asta conteaza acum,o fredonez si incerc sa realizez ce m-ar face sa ma simt mai bine.E atat de greu,atat de putine lucruri ma fac sa mai zambesc acum,imi amintesc ca eram o fire optimista...rad,am pierdut si asta,cred.
      Mi se face dor de ea!.. cheful de viata ea mi l-a readus de fiecare data.Ii simt lipsa!Imi amintesc de greseli si aici incep sa ma contrazic.Si eu sunt una din persoanele pe care le urasc!am distrus,am gresit,mi-a parut rau,am incercat sa refac,am reusit mai mult sau mai putin,dar nu a mai fost niciodata la fel...
     Nu ma simt deloc mai bine,dimpotriva,imi amintesc si nu imi face bine.Amintirile nu imi fac bine!nu acum...nu cand incerc sa definesc starea asta,sa caut motive,sa o fac sa dispara sau cel putin sa ma obisnuiesc cu ea,sa o accept ca o parte din toate celelalte stari ce ma definesc ca si persoana.
     Adorm.Sau cel putin incerc.Acum imi amintesc de el,si doar am spus ca amintirile nu imi fac bine...Mi-e atat de dor,un dor nebun,aproape bolnav,e prima oara cand simt asta.Mi-e dor de bratele lui si o singura sintagma mi se plimba prin gand,rostita de vocea lui..."Te iubesc!"..incep sa plang,nu de dorul lui,ci pentru ca am fost doi copii prostuti ce au lasat ca povestea lor sa aiba un generic de final...
    In final adorm,cu gandul la el,la noi...il visez,il vad,il simt si dorul mi se disipa undeva in negura viselor...
    Ma trezesc...cu aceleasi stari ciudate,contradictorii,sentimente amestecate...  Privesc in gol,insa in interiorul meu se intampla...viata,cu toate ale ei...

Imi e dor sa imi fie dor...

      Momentan e liniste!..dar stiu ca nu va dura prea mult,niciodata nu dureaza mult!
Ma cauta cand am cea mai putina nevoie de el,cand simt ca in sfarsit am putere,cand vreau sa scap de amintirile ce astazi nu imi provoaca decat durere,regrete.Face din mine un copil, neputincios,vulnerabil,mereu gata sa cedeze,sa renunte la decizii,sa dea inapoi...simt ca imi pierd visele,ca ma imbolnavesc de regret.
     Vreau liniste!...shhhttt!..asta face din mine!si revine mereu,mereu,din motive diferite,sub aceiasi forma,provocand aceleasi dureri...dar nu am cum sa scap de el,ar insemna sa imi reneg propriile trairi si vise.Si chiar daca sunt atat de contrariata si revoltata la gandul ca ma transforma ca persoana,uneori ii simt lipsa...simt lipsa SENTIMENTULUI DE DOR!uneori il vreau inapoi,uneori ma reintorc,dar in final imi provoaca aceleasi dureri ce m-au facut sa ma departez!
    Sunt oameni care trec prin viata noastra ca meteoritii,ca stelele cazatoare,sclipiri de-o clipa,intense,Doamne cat de intense!Dar se sting intr-o secunda.Amintirea lor ramana in schimb toata viata.Sunt oamenii care ne marcheaza si uneori ne schimba iremediabil.
    Dorul de ei se va transforma si el,va ramane ca un refren uitat,pe care incerci uneori sa ti-l amintesti.Nu trebuie sa ne intristam,sa nu il lasam sa ne faca rau,ci sa zambim,atunci rezlizam ca nu mai doare atat de tare,ca e sters...E atat de omenesc!De ce?..pentru ca incet incet ne obisnuim cu o situatie care pana atunci ni se parea imposibil de acceptat...

 


     Mi-e dor!De trecut,de ceea ce eram in prezenta lor,de ceea ce simteam,de ceea ce am pierdut...

Cine sunt eu...

         Cine sunt eu?...inca nu pot afirma cu exactitate lucrul acesta.
Sigur, pot sa spun foarte multe lucruri despre mine,sa ma ascund sub diferite masti,pretexte,insa in fiecare zi vad persoane ipocrite si superficiale,ce nu fac altceva decat sa imprastie rautate,indiferenta,superioritate...sa nu inteleaga conceptul de libertate,de iubire...sentimentele ce ne fac sa evadam din rutina asta obositoare,sa nu isi deschida sufletul,sa nu  fie sincere nici macar cu propia lor persoana crezand ca asa vor deveni vulnerabile...da, poate, insa daca nu suferi cum ajungi sa distingi fericirea?
    Eu,de cele mai multe ori mi-am asumat  riscurile...chiar daca  am ramas cu un gust amar,am invatat cate ceva din fiecare experienta.
    Cine sunt eu?...sunt o adolescenta,o sa ma vezi des,poate prea des cu zambetul pe buze fara nici un motiv serios,genul ala de motiv pe care il cauta majoritatea...sunt cel mai prietenos om,pana faci ceva sa ma deranjeze,daca sti ca tin la tine cauta-ma,daca nu,ar fi bine sa ma eviti...ma lupt cu mine insumi si propriul meu trecut ce mi-a inspirat destule obiceiuri negative,dar daca e sa trag linie ma consider norocoasa...sunt o libertina convinsa,chiar daca uneori imi caut refugiul in  familia mea,decat sa incerci sa ma controlezi,mai bine incearca sa ma inspiri...iubesc tot ceea ce ma face sa traiesc-muzica,dansul,arta,cartile si prietenii,cateva persoane dragi mie fara de care nu as putea trai...sunt genul de om caruia daca i-ai spus ca nu se poate va face tot posibilul sa iti arate contrariul,iar daca nu reusesc greu imi recunosc esecul...asta sunt,o adolescenta, la prima vedere s-ar putea sa iti faci o parere gresita...indiferenta,distanta,nepasatoare...nu sunt asa,e doar mecanismul meu de aparare...incearca sa ma cunosti,vei fi surprins!...